Despre
Sunt Radu Chivulescu, psiholog și psihoterapeut în București. Cabinetul meu este la două minute de Magazinul Unirea.
Formarea mea de bază este în – Psihoterapie și Consiliere Experiențială – metoda dezvoltată de institutul SPER începând cu anul 1997, acreditată de Colegiul Psihologilor din România – comisia de psihologie clinică și psihoterapie.
Dacă vrei să mă cunoști mai bine continuă să citești.
Vei afla cum am ajuns psiholog și psihoterapeut. În plus, povestea mea, te-ar putea ajuta să îți setezi așteptări realiste cu privire la mine.
Era trecut de ora zece noaptea, anul probabil 1998, pornisem radioul și ascultam emisiunea ”Lecții particulare”. Pe atunci îmi plăcea la nebunie emisiunea: gazda îi ajuta pe ascultători să-și rezolve problemele. Cei care sunau ajungeau să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, în plus reușeau să își vadă relațiile într-o lumină realistă. Vocea lui caldă și conținătoare parcă te îndemna la confesiuni.
În seara aia povestea ceva despre Freud. Ascultam concentrat când un gând mi s-a înfiripat în minte: Freud! Am să-l citesc în anul doi când am să fiu student la psihologie. A fost primul meu gând conștient legat de calea pe care aveam să o urmez. Eram în clasa a VII-a și rolul care deja mă consacrase printre prieteni era acela de confident:
”Radu, când sunt cu tine mă trezesc pur și simplu povestind chestii despre mine pe care nu le zic nimănui!” îmi spunea un prieten. I-am zâmbit și am răspuns:
”Îmi place să te ascult. Mi se pare interesant ce îmi povestești.” Poveștile din viața lui îmi animau imaginația. Empatizam, încercam să înțeleg prin ce trece. Îi puneam întrebări așa cum auzisem la radio și împărțeam cu generozitate sfaturi citite în revistele pentru adolescenți.
Pasionat de psihologie
În liceu eram deja pasionat de psihologie, începusem să citesc cărți și articole din domeniu și mă fascinau. Pe atunci confundam psihologia cu psihoterapia. Îmi imaginam că a fi psiholog este cea mai tare chestie posibilă. Că psihologia mă putea ajuta să înțeleg oamenii de-adevăratelea.
”Când vorbesc cu tine parcă pot să fiu mai mult așa cum sunt eu în realitate. Am impresia că nu mă judeci și că îți pasă! Aș vorbi într-una cu tine. Ai o voce așa… caldă, primitoare, parcă mă îmbrățișează și mă liniștește,” îmi spunea o prietenă. M-am scărpinat în cap puțin jenat de compliment. Nu știam cum să reacționez așa că i-am replicat cu primul lucru care mi-a venit în minte :
”Păi încerc să înțeleg cum se văd lucrurile din tenișii tăi. Și da, normal că îmi pasă de tine.” Probabil mai mult sau mai puțin conștient modelasem inflexiunile din vocea gazdei emisiunii pe care o admiram atât de mult în școala generală.
În plus, îmi plăcea în continuare să îmi ofer urechea pentru ascultat, iar umărul și sfatul pentru sprijin.
Calea psihologiei
La facultate am avut impresia că am aterizat direct în rai: două facultăți cu profil umanist, oameni super-smart, pasionați de psihologie, analiză și dezvoltare personală, sociologie, explorare, relații interumante, spiritualitate. Aici aveam să descopăr că drumul pentru a ajunge psihoterapeut nu era atât de scurt precum credeam. Dar deja mă angrenasem în proces și mă simțeam ca peștele în apă.
Înotam în cel mai natural mod cu putință până când am terminat facultatea și m-am pierdut în oceanul pieței de muncă.
Explorator
Am plonjat în ocean cu speranță. Voiam să câștig banii mei, să nu mai depind de părinți. M-au luat valurile, am început să mă zbat, iar la un moment dat am descoperit că m-am rătăcit în larg.
Am explorat diferite roluri și joburi: trainer, curriculum designer, consilier, șofer de uber, storyteller, coordonator, profesor, instructional designer etc.
Firul roșu
Uitându-mă în urmă îmi dau seama că firul roșu care le aduce împreună este că toate presupun contact cu oameni. În diverse feluri îi ajutam pe alții să ajungă acolo unde voiau. Să se dezvolte. Să devină versiuni mai bune ale lor. În plus toate aveau legătură cu psihologia, cu mintea umană.
Tot căutând am ajuns într-un impas. Mă simțeam singur și obosit. Pierdusem relații și lucruri foarte importante pentru mine. Busola mea interioară se învârtea haotic. Nu mai știam cine sunt. Mă rătăcisem.
Psihoterapia individuală
Aveam nevoie de cineva care să fie de partea mea. Așa că am început terapia individuală în calitate de client.
Treptat, pe măsură ce s-a dezvoltat relația terapeutică, iar eu am căpătat tot mai multă încredere, lucrurile au început să se așeze în viața mea.
Așa că am început să iau pe rând visele abandonate. Cele pe care le dădusem la o parte fiindcă îmi fusese prea frică să confrunt obstacolele pe care trebuia să le depășesc pentru a le împlini.
Vise mici, vise mari nu conta. Simțeam că am pe cineva care să mă susțină și că pot face față provocărilor. Așa am început să înaintez în direcția visurilor care încă aveau sens pentru mine.
Când nu-ți dă pace …
Când ceva pare să se țină scai de tine: fie că nu poți să îl uiți, fie că tot reapare deși nu vrei, explorează-l poate că are un mesaj pentru tine! Unul pe care te-ai tot încăpățânat să-l ignori.
Întorcând fiecare piatră am început să îmi dau seama ce era potrivit pentru mine și ce nu.
A fost ca și cum încet, încet mi-aș fi regăsit vocea interioară.
Din visele mari unul era acela de fi psihoterapeut practicant:
”Mereu m-am gândit că aș vrea să reîncep să profesez ca psihoterapeut, dar așa cam pe la 40 de ani…” i-am spus într-o zi terapeutei mele. M-a privit lung, apoi s-a aplecat în față și mi-a zis:
”Cum ar fi dacă te-ai apuca de pe acum de asta, iar la 40 de ani ai fi deja psihoterapeut de câțiva ani buni?”
M-am uitat la ea și evident că am început să înșir motive pentru care ar fi fost mai bine să amân momentul. M-a ascultat răbdătoare.
Devenea din ce în ce mai evident. Nu făceam decât să îmi caut scuze ca să nu mă confrunt cu obstacolele pe care le-ar fi presupus decizia. Am analizat împreună ce simțeam în momentul acela legat de asta. Ce se întâmplase în trecut în legătură cu psihoterapia și altele. Iar apoi am abandonat subiectul.
Discuția m-a urmărit, atinsese o coardă sensibilă în mine și nu-mi dădea pace.
De câți psihoterapeuți e nevoie?
Știi gluma asta?
De câți terapeuți este nevoie ca să schimbi un bec?
Răspuns: De unul singur, dar becul se va schimba atunci când va fi pregătit.
Un client nu se schimbă atunci când vrei tu în calitate de terapeut. Ci atunci când este el pregătit. Cu toate astea tu îl poți însoți. Îl poți ajuta să analizeze ce îl oprește să facă pași în direcția pe care o vrea. Îl poți susține în confruntarea cu emoțiile care se trezesc etc. Dar nu poți depune efortul necesar pentru schimbare în locul lui.
Aproape pregătit
Când m-am simțit aproape pregătit mi-am suflecat mânecile, am tras aer în piept, am zis:
”Hai!” Și m-am apucat de treabă.
Am făcut research, apoi un plan de acțiune și am pornit la drum: Am început un grup de supervizare. Am participat la cursuri, workshopuri și seminarii de psihoterapie. Am citit, am studiat etc.
M-am confruntat iar cu emoțiile de a avea primii clienți. Mi-am dat seama că nu mi-am setat așteptări realiste pentru început. Le-am ajustat. Am încercat să mă plâng la terapie când eram în rol de client. Am analizat situațiile și ce trezeau ele în mine.
Psihoterapeut
Rolul de psihoterapeut a continuat să aibă sens pentru mine. Deși este provocator, e genul de provocare care mă mobilizează. Am reușit să îmi țin calea și continui să înaintez și astăzi.
Ce am făcut în tot timpul ăsta a fost să îmi tot rescriu povestea interioară. Cea pe care mi-o spun despre mine.
Cu toți ne spunem povești despre noi înșine și despre persoanele din jurul nostru. Ele ne impactează viața la toate nivelurile. Ne fac să fim ceea ce suntem.
În psihoterapie ai ocazia să le scoți la iveală. Iar apoi să înveți cum să le transformi treptat astfel încât ele să devină aliații tăi. Să te susțină pe drumul pe care îl alegi. Să înceteze să fie bagaje și să devină resurse.
Psihoterapeut magic?
Nu sunt un psihoterapeut magic care să îți scaneze problemele de cum ai intrat pe ușă, dar te voi însoți cu drag pe calea ta. Și te voi susține să îți rescrii poveștile de viață într-o manieră constructivă.
Cred că am vorbit suficient despre mine. Vrei să explorăm povestea ta?
Hai să programăm o primă ședință!